Uh, aaaahhh, am uitat…

Imi aduc aminte, contrar titului postului 🙂 , de anumite fapte marete ale mele de cand eram copil mic.

Tin minte foarte bine cum la frageda varsta de 7-8 ani imi uitam lucrurile la scoala. Nu ma intelegeti, imi uitam orice la scoala. Carti si caiete erau la ordinea zilei, mereu mi le uitam. Motivul invocat de mine, fata de mama mea, era ca : ” pei ne-a zis sa ne punem cartile in banca… si eu le-am pus in banca „. Evident nu „tinea” si trebuia sa ma intorc, cu mama de mana, la scoala sa se roage ea de femeia de servici sa ne deschida clasa ca sa imi recuperez manualele.

Tot despre carti, caiete si culegeri, uneori acestea ajungeau accidental la colega mea de banca. Aceeasi poveste, „Mami nu stiu… nu gasesc”. Dupa ce mergeam la scoala, pentru a afla ca nu le-am uitat aici, directia „colega de banca”.

Am reusit sa uit si articole vestimentare. De la manusi, fular, pana la geaca. Obiectele mai „mari” (pun ghilimele pentru ca eram o chestie de cel mult 1.40 m … va dati seama ce haine mari aveam) erau usor de recuperat, dar cele mici gen manusa, fular etc. erau mai problematice; adica erau mai loterie le gaseai sau… nu :)). Tin minte ca am reusit sa imi uit, inainte de clasa a 5-a, geaca in sala de examen, cand am dat o testare ca sa intru la Ovidius. Ce este interesant ca m-a retinut.. defapt a retinut-o pe mama, gardianul caci cand s-au afisat rezultatele gardianul a intrebat-o pe mama cum m-am descurcat, „baietelul cu gecuta”.

Poate lucrul de care sunt cel mai mandru, oarecum, este ca am reusit sa imi uit ghiozdanul. Va rog frumos, cati dintre voi ati reusit sa va uitati ghiozdanul la scoala ? Asta s-a intamplat in clasa a 3-a. CUM poti sa iti uiti ghiozdanul ? Ma uimeste si pe mine, cand ma mai gandesc… Nu pot sa cred, cum am putut sa imi uit ghiozdanul? E o chestie mare si grea plina de carti, chiar asa nu am observat? Defapt cum am putut sa nu simt faptul ca nu mai e nimic mare si greu pe spatele meu, ca nu ma trage nimic in spate ? Asta nu e tot, nici colegii de clasa nu au observat, hai eu ca eu ca nu am ochi in spate… dar ei la ce se uitau ?  Ma rog fericirea s-a terminat cand a tipat la mine mama de la geam; „stanga imprejur” :))

Ehhh mi-am „chinuit” mama cand eram copil mic, dar ea ma iubeste 😛