All aboard

Am ajuns intr-un final cu trenul acasa, in sfarsit… acasa. Un cuvant care suna asa ciudat, dar care imi inspira un sentiment de caldura, de apropiere, nu stiu cum sa descriu dar stiu sigur ca toti simtiti acelasi lucru.

Ironia sortii ? tot in compartimentul 7 am fost 🙂, vagonul 22, dar totusi, acel 7 … Ahhh, de data asta pot spune ca nu sunt singur 🙂, am alaturi pe fratele meu si pe cel mai bun prieten al meu ( cel din Danemarca, pentru cunoscatori 🙂 ).

Restul din compartiment nu conteaza, ma uit la ei dar parca ma uit in gol, nimic interesant nimic care sa imi atraga atentia; ca si cum nu ar fi acolo… Poate e si vina mea, sunt atras de enigme, de “puzzle-uri”, situatii si persoane iesite din comun, cu trasaturi de caracter foarte interesante. Intotdeauna mi-a placut sa citesc oameni, sa le ghicesc gandurile, tipurile de personalitate. De ce am zis ca e vina mea ? pei pentru ca in momentul in care imi elucidez enigma ma plictisesc si trec mai departe… nu ma mai intereseaza acel lucru. [pauza de suflat nasul…] De aceea e un fel de … blestem ? adica sa poti deduce, ghici ce gandesc ceilalti; iar cand deja poti anticipa devine plictisitor, nu gasesti nimic care sa iti stimuleze gandirea, caci deja sti ce urmeaza. Totul parca respecta un anumit tipar.

Offf e si foarte cald in compartiment, nebunii vor sa ne sufocam aici, bine ca pe culoar e mai rece, mai acceptabil. Aceeasi “soarta” nimeni pe culoar, doar un tip cu niste tatuaje interesante, trandafiri salbatici, desenati intr-un mod profesionist. TOATE compartimentele au cortina trasa… deci deja nu mai inteleg de ce lumea e asa inchisa.

Am uitat sa zic e vesnicul nene surdo-mut care isi aduce lucrusoarele, incercand sa vanda ceva. Un fel de suprapersonaj, sti ca va fi mereu acolo, sti ca sunt putini care ii ofera un zambet pe buze, dar el incearca mereu, e superior problemelor sale (daca pot zice asa) dar superioritatea asta a derivat din dependenta de ele. E nevoit sa incerce sa isi vinda marfa, chiar daca nu obtine mare lucru el mereu incearca, s-a obisnuit, deja nu mai simte nimic, e superior acestei stari.

Bine macar ca acum nu mai sunt singur, bine macar ca am cu cine vorbi acum; si scarba de mobil are baterie :D.

image007

Pustietate pe culoar, pustietate in vagon, pustietate in tren, pustietate afara…

Pustietate

V-am zis ca am racit si ca am nasul infundat, dar nu oricum, doar nara stanga imi este “plina”. Nu stiu cum se poate asa ceva, dar la mine se poate… sunt un ciudat >.< . [alta pauza de suflat nasul] Doamne ce ma enerveaza prostia asta de raceala…. ma enerveaza ca trebuie sa imi suflu nasul din X in X minute… (nu am stat sa cronometrez dar urasc asta. ). Oricum am ajuns acasa, are mama grija de mine 😀

Eh eu aici ma culc, a fost un drum lung, obositor si aproape singuratic… somn usor si voua.

Anunțuri
  1. Miruna
    21 Decembrie, 2008 la 11:03 pm

    de ce nu incerci bixtonim? 🙂

  2. CH
    21 Decembrie, 2008 la 11:08 pm

    … mama >> bixtonim 😛

  3. 23 Decembrie, 2008 la 11:54 am

    si mie mi se intampla sa am doar o nara…plina :)) 😛

  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: